Vieti in umbra trecutului. Supravietuirea si integrarea socioprofesionala a familiilor fostilor detinuti politici in comunism. Marturii si documente Volumul I/Cosmin Budeanca

Volum aparut cu suportul financiar al Autoritatii Nationale Pentru Cercetare Stiintifica si Inovare, CNCS‑UEFISCDI, si cu suportul logistic al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).   „Ne-am propus sa prezentam dificultatile si suferintele prin care au fost nevoiti sa treaca atit detinutii politici, cit si membrii familiilor acestora, respectiv citeva sute de mii de persoane (pentru ca arestarea si condamnarea unui «dusman al poporului» avea efecte si asupra parintilor, sotiei/sotului si copiilor). De asemenea, am dorit sa surprindem interferentele autoritatilor statului cu destinele lor, modul in care acestea s‑au repercutat asupra evolutiei lor sociale, profesionale, economice pe termen mediu si lung (unele identificabile chiar si in prezent), dar si incercarile de a iesi din zona marginala a societatii. Documentele reflecta problemele cu care s‑au confruntat detinutii politici in timpul detentiei si dupa eliberare (dificultatile de a‑si continua studiile, de a‑si gasi un loc de munca, de a‑si intemeia o familie sau de a o pastra pe cea de dinainte de arestare). Printre problemele de dupa eliberare pe care le‑am ilustrat se numara si incercarile autoritatilor de compromitere a acestora in fata apropiatilor si a altor detinuti, tentativele si metodele folosite la racolarea unora dintre ei ca informatori si modul in care s‑a derulat colaborarea lor cu Securitatea. In ce priveste familiile, am reprodus documente care se refera la incercarile de a lua legatura cu cei inchisi, la divort ca solutie pentru a scapa de sicanele si marginalizarea din partea autoritatilor, la urmarirea copiilor si a altor membri ai familiei, precum si la problemele pe care le‑au avut acestia. Credem ca interviurile si documentele publicate vor aduce o contributie consistenta la completarea imaginii represiunii comuniste in Romania.” (Editorii)

SKU: 7b3e20ac-7f1a-4622-9a85-a7f3f5fc064d Categorii: , , Etichete: ,

Descriere

Aici Online Vieti in umbra trecutului. Supravietuirea si integrarea socioprofesionala a familiilor fostilor detinuti politici in comunism. Marturii si documente Volumul I/Cosmin Budeanca

Plata produse

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare

Livrare în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Garanție produse:

Garanție în funcție de producător.

Retur Vieti in umbra trecutului. Supravietuirea si integrarea socioprofesionala a familiilor fostilor detinuti politici in comunism. Marturii si documente Volumul I/Cosmin Budeanca

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand