Amazoanele. O poveste/Adriana Babeti

„Am pornit, pas cu pas, pe urmele amazoanelor, ca sa le impresor si cuceresc ca pe-o cetate. Intai, am atacat reduta cea mai expusa a intregii povesti: insusi numele lor. Apoi, a trebuit sa aflu ce scriu poetii, dar si istoricii din vechime, greci si romani, despre neamul amazoanelor. Iar in finalul atacului, cu hartile in fata, am vrut sa intru in Amazonlandia: in zecile de taramuri, unele aflate la granita dintre mit si realitate, unde anticii credeau ca ar fi trait si luptat aceste femei. Ca sa cuceresc in fine mareata cetate a amazoanelor si, deopotriva, cititorul, am convocat cele mai de efect trupe, cu arme si paveze stralucitoare, gata oricand sa-ti ia ochii si sa te invaluie. Am pregatit doua unitati de asalt. Prima avea menirea sa dea un iures prin amazonstyle, caci capturile promiteau mult: cum arata trupul razboinicelor, cum era el pregatit pentru infruntari, ce mancau, cum se inarmau si calareau amazoanele, care era linia modei pe-un camp de bataie, dar si cum se travesteau aceste femei belicoase. Cat despre a doua unitate, ce trebuia sa lupte sub standardul lui Eros, tinta ei putea fi lesne ghicita. Acolo s-ar fi vazut ce patimase istorii de-amor starnesc razboinicele… Asa s-a nascut Amazoanele. O poveste. “ – Adriana Babeti

SKU: 53d4c1db-e913-4c18-a752-47dbfc0182dd Categorii: , , Etichete: ,

Descriere

Aici Online Amazoanele. O poveste/Adriana Babeti

Plata produse

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Livrare

Livrare în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Garanție produse:

Garanție în funcție de producător.

Retur Amazoanele. O poveste/Adriana Babeti

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale necesare pentru comercializare revin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Informații suplimentare

Brand