Cazare litoral

Cazare la Mare. Litoralul romanesc

STATIUNI PE LITORALUL ROMANESC

Litoralul românesc (la Marea Neagră) se întinde de la granița cu Ucraina (Nord) până la cea cu Bulgaria (Sud). Este cea mai exploatată zonă turistică din România.

Litoralul Marii Negre (cunoscuta sub numele de Pontus Euxinus in timpurile antichitatii) are o lungime de 244 km si se intinde intre bratul Chilia al Dunarii, la nord, si localitatea Vama Veche, la sud. Este impartit in doua mari sectoare: cel de nord, cu relief caracteristic de delta, cordoane litorale si lagune (intre Musura si Capul Midia) si cel de sud, cu tarm ridicat, dominat de faleze, de golfuri si de promontorii (intre Capul Midia si localitatea Vama Veche, aflata la granita cu Bulgaria). Plajele au o latime de 250 m (la Mangalia si Techirghiol) si de 50-200 m in rest.

Litoralul romanesc rivalizează cu cel al Mediteranei, fiind renumit pentru nisipul sau fin, de o calitate deosebita. Apa Marii Negre are o salinitate redusa comparativ cu alte mari continentale (numai 17%), ceea ce permite practicare sporturilor sub-acvatice si nautice in conditii optime. Platforma litorala are o inclinatie extrem de redusa. Exista zone late de 100-200 m unde apa nu depaseste 1 m – 1,5 m adancime, orice factor de risc fiind astfel eliminat. Apa marii este calma, neexistand maree puternice. Latitudinea medie si altitudinea joasa favorizeaza o clima uscata si, ca urmare, o perioada estivala indelungata (de la jumatatea lunii mai pana in octombrie). Tarmul este orientat spre est, ceea ce ofera turistilor posibilitatea contemplarii unor rasarituri superbe de soare si o luminozitate maxima pe parcursul zilei.
Țărmul este deosebit de variat, format din forme ușor ondulate, cu capuri accentuate și golfuri prelungite adânc pe văile dobrogene, cu faleze, plaje și cordoane de nisip. Marea, în acțiunea ei erodantă, a făcut ca țărmul să se retragă continuu, fie prin transformarea golfurilor în limane și lagune, fie prin abraziunea în dreptul promotoriilor. Falezele, care reprezintă două treimi din lungimea litoralului, au înălțimi ce variază între 20 și 40 m: de la Capul Singol (punctul „Pescărie”, la intrarea în Mamaia), faleza crește spre sud până la 35 m pentru a scădea apoi la 10-15 m, ca să ajungă la Eforie și Capul Tuzla până la aproape 40 m, ca spre Costinești și Mangalia să scadă din nou spre 10-20 m și apoi să crească spre Vama Veche. Strălucirea soarelui pe litoralul românesc are o medie anuală de 2.500 de ore, identică cu cea de pe plajele coastei dalmatine (Croația) și apropiată de cea a coastelor mediteraneene. În zona Agigea se află unica rezervație de dune marine din România, la 50 m de mare, în vecinătatea sanatoriului TBC Osteoarticular „Dr. V. Climescu” și ocupă o suprafață de 5 hectare pe un platou mai înalt.

Lasă un comentariu